AVIZE DE URBANISM

Avize STS pentru documentații PUG, PUZ, PUD, DTAC, DTAD

Documentele necesare emiterii de către STS a avizelor pentru documentații de amenajare a teritoriului, urbanism și autorizarea executării/desființării lucrărilor de construcții.

Autorităţile administraţiei publice, agenţii economici, persoanele fizice şi juridice, pot obţine avizul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative:

  • Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.
     
VERSIUNE PRINT: Documente necesare emiterii de către STS a avizelor pentru documentații de amenajare a teritoriului, urbanism și autorizarea executării/desființării lucrărilor de construcții
TIPURI DE DOCUMENTAȚII AVIZATE

Documentaţii care se avizează

Documentaţii de amenajare a teritoriului:
– planul de amenajare a teritoriului zonal;
– planul de amenajare a teritoriului judeţean.

Documentaţii de urbanism:
– planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia;
– planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia;
– planul urbanistic de detaliu.

Documentaţii tehnice pentru amplasarea noilor obiective de investiţii şi dezvoltarea celor existente:
– documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
– documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare.

DOCUMENTE NECESARE OBȚINERII AVIZULUI STS

A. Pentru Planurile de Amenajare a Teritoriului:
– cerere adresată directorului STS, conform modelului anexat;
– memoriu de prezentare;
– planşe cu reglementări urbanistice – zonificare funcţională.

B. Pentru Planurile Urbanistice Generale:
– cerere adresată directorului STS, conform modelului anexat;
– memoriu de prezentare;
– regulamentul local de urbanism;
– planşe cu reglementări urbanistice – zonificare funcţională;
– planşe cu reglementări echipare tehnico-edilitare.

C. Pentru Planurile Urbanistice Zonale şi Planurile Urbanistice de Detaliu (P.U.Z. şi P.U.D.):
– cerere adresată directorului STS, conform modelului anexat;
– certificat de urbanism;
– pentru beneficiar/împuternicit persoană fizică: copie C.I./ B.I.;
– pentru beneficiar/împuternicit persoană juridică: copie certificat înregistrare;
– aviz de oportunitate;
– documente juridice ale imobilului (acte de proprietate, închiriere, concesiune, extras de carte funciară la zi, etc.);
– memoriu de prezentare;
– extras din regulamentul local de urbanism (doar în cazul P.U.Z.);
– plan de încadrare în teritoriu;
– planşe cu reglementări urbanistice – zonificare funcţională;
– planşe cu reglementări echipare tehnico-edilitare.

D. Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi de desfiinţare (D.T.A.C. şi D.T.A.D):
– cerere adresată directorului STS, conform modelului anexat;
– certificat de urbanism;
– pentru beneficiar/împuternicit persoană fizică: copie C.I./ B.I.;
– pentru beneficiar/împuternicit persoană juridică: copie certificat înregistrare;
– documente juridice ale imobilului (acte de proprietate, închiriere, concesiune, extras de carte funciară la zi etc.);
– memoriu tehnic;
– plan de încadrare în teritoriu;
– plan de situaţie (scara 1:500 sau 1:1000);
– planul privind construcţiile subterane, după caz;
– planşe pe specialităţi: arhitectură, structură, instalaţii, dotări şi instalaţii tehnologice;
– releveul construcţiilor care urmează să fie desfiinţate (doar în cazul D.T.A.D);
– alte avize obținute de la operatorii publici de telecomunicaţii.

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE

A. Cererea în vederea eliberării poate fi formulată și depusă în numele beneficiarului/titularului obiectivului, de alte persoane juridice sau fizice (institute de proiectare, ateliere de arhitectură, reprezentant) pe baza de împuternicire legală.

B. Documentaţiile tehnice/urbanism se vor depune într-un singur exemplar, în copie. Se va anexa un fișier în format editabil sub forma de tabel care să conțină: coordonatele geografice ale imobilului și ale construcțiilor individuale existente și viitoare, cota absolută față de nivelul Mării Negre a terenului de pe amplasament (aceste mărimi trebuie exprimate în sistemul STEREO 70 sau WGS 84), cu înălțimea maximă asociată fiecărei construcții;

C. Documentaţiile prezentate la STS trebuie să fie întocmite conform cerinţelor reglementărilor şi normelor tehnice aplicabile inclusiv elementele de identificare corespunzătoare: antet oficial (unde este cazul), semnături autorizate, ştampile autentice, nr. de înregistrare etc.;

În cazul în care STS va impune restricţii constructive, beneficiarul/titularul obiectivului va reface şi prezenta o altă documentaţie conformă cu rezultatele analizei efectuate.

D. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale poate elibera, la cerere, avize de principiu pentru amplasarea parcurilor eoliene şi obiectivelor de investiţii situate în zonele de siguranţă/protecţie ale obiectivelor, în baza documentaţiilor prevăzute mai sus, fără Certificatul de Urbanism;

E. În scopul prevenirii avizării negative a documentaţiilor, recomandăm consultarea specialiştilor instituţiei în vederea identificării condiţiilor/restricţiilor de avizare şi eventual pentru solicitarea de consultanţă în faza de întocmire a studiilor de fezabilitate (pre-avizare).

F. Avizul STS se emite în 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi în 30 de zile lucrătoare pentru documentaţiile de urbanism şi planurile de amenajare a teritoriului judeţean şi zonal. Perioada de emitere se prelungeşte cu durata derulării corespondenţei pentru obţinerea datelor/informaţiilor suplimentare, operării modificărilor în actualizarea documentelor de informare etc.

G. Datele/informaţiile furnizate trebuie să fie corecte, complete şi actuale, iar responsabilitatea autenticităţii datelor/informaţiilor conţinute în documentaţiile prezentate revine în exclusivitate solicitantului, respectiv titularului/beneficiarului obiectivului.

Contact
STS - Relații Publice
Luni-Vineri: 08:00 - 16:00
+4021.202.21.88
sau
Serviciul de Telecomunicații Speciale © 2018 Toate drepturile rezervate.