Prima atestare istorica a telecomunicatiilor de stat în România dateaza de acum un secol, în anul 1889 fiind instalata la Bucuresti centrala telefonica manuala cu cinci abonati, pentru Parlament si ministere. Tot în acea perioada a fost data în folosinta o centrala telefonica automata, cu patru abonati, ce a apartinut Casei Regale. Interesant de remarcat este faptul ca de la începuturile crearii comunicatiilor pentru vârfurile tarii s-a pus problema protejarii acestora. Astfel, din considerente strategice, înca de atunci aceste servicii se vor regasi în structura Ministerului de Interne.

      În perioada 1918 - 1920 au existat nenumarate revendicari sindicale care solicitau trecerea Directiei postelor, Telefoanelor si Telegrafului sub tutela Ministerului Lucrarilor Publice si Comunicatiilor. Însa, autoritatile de atunci nu au dat curs favorabil acestor doleante, principala motivatie fiind teama de greve care ar fi putut periclita siguranta statului. Totusi, dupa câtiva ani, aceste revendicari au fost acceptate, Directia Postelor, Telefoanelor si Telegrafului trecând în subordinea Ministerului Lucrarilor Publice si Comunicatiilor.

      Concomitent, în cadrul Ministerului de Interne si Ministerului Apararii au început sa se creeze organe speciale de transmisiuni. Pâna în 1948, legaturile de comunicatii ale Casei Regale au fost asigurate de Oficiul Central care deservea si Parlamentul. Acesta, prin începerea militarizarii structurilor statului, va deveni Directia a VIII- a Tehnica de pe lânga Directia Generala a Securitatii Poporului. În anul 1953, directia va trece în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În anul 1969, ia fiinta o unitate de transmisiuni, încadrata în Ministerul Afacerilor Interne care preia toate activitatile privind telecomunicatiile guvernamentale. La 1 iulie 1969, la conducerea Unitatii Speciale de Transmisiuni "R" este numit domnul Iuliu Plapcianu. Din anul 1973, unitatea va functiona în cadrul Comandamentului pentru Tehnica Operativa si Transmisiuni din Ministerul de Interne.

      Unitatea de Transmisiuni "R" avea ca principale atributii asigurarea legaturilor telefonice, radiotelefonice, telegrafice, radiotelegrafice, pentru aparatul central si teritorial al statului român.

      Prin Decretul Consiliului Frontului Salvarii Nationale nr. 4 din 26 decembrie 1989 Unitatea Speciala de Transmisiuni "R" este preluata de Ministerul Apararii Nationale.

      Dupa 1990, Unitatea Speciala "R" a cunoscut o perioada de tranzit. Institutia a fost reorganizata succesiv, în scopul adaptarii activitatii sale la noile cerinte ale tarii, structura, misiunile si responsabilitatile reflectând prefacerile care s-au produs în întregul organism militar.

      La 18 decembrie 1992, institutia primeste, printr-o hotarâre a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii denumirea actuala - Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Desprinderea totala din M.Ap.N. se va face mai întâi prin Hotarârea Guvernului României nr.229 din 27 mai 1993, care a stabilit unele masuri de organizare si functionare a institutiei ca organ central de specialitate în domeniul telecomunicatiilor speciale. Cadrul legal de functionare a fost încheiat prin adoptarea Legii 92/1996.